Istoric

Istoric

 Schimbările survenite în România după Decembrie 1989 au permis crearea învățământului privat, alternativă la învățământul public. În acest context, SC „Lumina Instituții de Învățământ” S.A. având sprijinul președinților României, Ion Iliescu și al Turciei, Suleyman Demirel, a înființat Liceul Internațional din Constanța, la data de 01.09.1994, amplasat în Bd-ul Tomis nr.153.

 Succesul obținut în pregătirea elevilor, concretizat în admiterea în licee și învățământul universitar, olimpiadele școlare și alte concursuri la care au participat elevii noștri, a făcut ca unitatea noastră școlară să fie cunoscută și respectată în județ, în țară și în străinătate.

 An de an, efectivele de elevi au sporit, ajungându-se ca această unitate școlară să funcționeze cu toate nivelurile: învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

 Din septembrie 2007 grădinița și școala primară au luat numele de „Spectrum”.

Grădinița a fost acreditată cu Ordinul Ministrului nr.5640/ din 14.11.2006.

Școala a fost acreditată cu Ordinul Ministrului nr. 6176/ 15.12.2008.  

 Datorită sporirii efectivelor de elevi și a faptului că cererile de înscriere în unitatea noastră școlară cresc de la an la an, patronatul „SC Lumina Instituții de Învățământ S.A ” a hotărât ca Grădinița împreună cu Școala primară să se constituie într-o unitate școlară, numită Grădinița și Școală Primară Spectrum, aflată pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, Nr. 101.

 Aceasta hotărâre a fost acceptată de ARACIP și comunitatea S.C. Lumina Instituții de Învățământ S.A prin adresa nr.983/02.04.07.

  În Școala Gimnazială Spectrum Constanța studiază elevi de diferite naționalități. Elevii învață într-o ambianță familiară, prietenoasă, fără conflicte de religie, limbă sau rasă.

 Datorită condițiilor de studiu și oportunităților create, elevii noștri au adus României peste 210 de medalii obținute la olimpiadele și concursurile internaționale și 345 la cele naționale. 82 dintre elevii noștri au obținut burse școlare la cele mai prestigioase universități din lume: Harvard, Oxfort s.a.

  Începând cu anul 2007, Grădinița și Școala Primară din cadrul Liceului Internațional de Informatică București, dar și cel din Constanța, a luat denumirea de Grădinița „Spectrum” și Școala „Spectrum”.

  În anul 2010 s-au deschis patru Școli Internaționale Spectrum, pe lângă cea din Iași și cele din Timișoara, Cluj și Ploiești, dar și Universitatea Europei de Sud-Est Lumina – Facultatea de Științe Economice și Politice, Facultatea de Științe Inginerești.

  În anul 2012 Școala Spectrum a obținut personalitate juridică făcând parte din rețeaua școlară a unităților școlare acreditate din Județul Constanța.

   În prezent, Școala Gimnazială Spectrum Constanța își desfășoară activitatea în sediul de pe Bld. Alexandru Lăpușneanu, nr. 101, unde elevii din ciclul primar și gimnazial au parte de o educație la standarde de înaltă calitate.

   La INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT LUMINA am înțeles cu toții ca școala trebuie să însemne mai mult decât educație. Profesorii noștri sunt nu numai îndrumători pentru o pregătire școlară de excepție, ci și formatori de caractere și descoperitori de talente.