Afost odată o fată pe nume Zowy,doar ce împlinise 11 ani. Aceasta era înaltă, slăbuță, cu părul castaniu cu șuvițe deschise la culoare și cu ochii de un verde profund. Zowy locuia cu familia ei numeroasă. Ea dormea în camera din capătul holului. Pereții camerei ei erau violet, însă ușa se contura într-un alb imaculat cu un mâner auriu care strălucea. Zowy putea privi răsăritul din camera ei. Doar stand în spatele unei ferestre acoperite cu o draperie violet închis, care se putea da la o parte cu ușurință, Zowy putea vedea multe lucruri extraordinare. Ceea ce o impresiona pe fată cel mai mult era să privească cerul înstelat.
Atunci când Soarele ia o pauza, iar Luna se ridică pe cer în locul lui și stelele se ivesc una câte una, Zowy știe că a venit timpul să se bage în pat și să adoarmă. Dar ea niciodată nu a putut adormi fără să numere stelele. Zowy le număra una câte una, din spatele ferestrei, până adormea.
Într-o seară, cand Zowy încă se mai temea de întuneric, dar număratul stelelor o făcea să
uite că se află într-o beznă totală, înfofolită în pătura din patul ei și uitându-se la tavanul care nu era violet ca restul camerei, iar apoi se uită pe fereastră, rămase surprinsă. Se frecă la ochi, crezând că era o iluzie, dar nu era. Stelele dispăruseră de pe cer!
În acel moment era foarte speriată, dar s-a gândit că era un vis. Însă, dacă era un vis, nu
era așa de speriată, așa că ar fi trebuit să fie un coșmar. Până la urmă, era trează. Ea chiar spera să fie un coșmar. Niciodată nu și-a închipuit că stelele vor dispărea de pe cerul întunecat al nopții. De aceea, Zowy s-a ridicat din pat, a aprins lumina și s-a îmbrăcat cu o geacă groasă să-i țină de cald. A încercat să nu facă prea mult zgomot în timp ce ieșea din casă. Ea voia să privească cerul nopții de afară în speranța că va zari o stea.
Stand pe gazonul din curtea casei, lui Zowy îi alunecă o lacrimă pe obraz. Ea nu putea zari
nici măcar un punct strălucitor, așa că s-a decis să meargă în căutarea stelelor!
Zowy a ales să meargă pe cărarea care ducea la păduricea din apropierea casei ei. Lui Zowy, păduricea îi părea înfricoșătoare. Mai ales noaptea…Dar ea era pregatită să-și înfrunte toate temerile pentru a găsi stelele! Cu vântul care îi bătea în față, era greu să-și țină ochii deschiși. Din când în când, picături de ploaie mai cădeau pe pământ ca și când și cerul ar plange
după stelele care parcă se jucau de-a v-ați ascunselea. Acestea se jucau atât de bine, încât erau
de negăsit.
După un timp, Zowy se trezi printre copaci. Frunzele lor foșneau de parcă ar fi vrut să spună ceva. Ea continua să meargă, chiar dacă avea senzația că era urmarită. S-a gandit că poate era un iepure sau o vulpe.
Cerul se lumina din ce în ce mai mult, dar Soarele tot nu apărea. Pe Zowy au început să o
doară picioarele, dar oricum copacii nu se mai iveau în lateral. Tocmai ce ajunsese pe o pășune. La câțiva metri în fața ei se zărea un lac, iar pe partea cealaltă a lacului putea vedea un bătrân cu barbă, îmbracat în straie portocalii. Bătrânul avea privirea ațintită asupra unor pete mici foarte luminoase care pluteau pe lac. Erau cu sutele! Zowy avea impresia că mai văzuse acele forme undeva, dar nu putea să-și amintească. Ea s-a uitat un timp la ele, fără să-și dea seama că bătrânul veni lânga ea.
– Presupun că și tu ești în căutarea stelelor, spuse el rupând liniștea.
– D-da! Păi, știți, eu nu pot adormi făra să număr stelele, zise Zowy cu frică,
neștiind cine este acel om cu barbă.
– Nici eu nu pot adormi fără să le număr, de aceea nu-mi dau seama cum aș
putea să le scot din lac. Dar nu-mi dau seama nici cum au ajuns aici, spuse el cu nedumerire.
Atunci, Zowy a știut unde mai vazuse acele forme strălucitoare. Erau stelele! Dar cum ar
putea să cadă în lac? Este posibil? Când Zowy crezu că imposibilul întrecuse orice limită, o voce
se auzi dinspre cer :
– Dacă vreti sa stiti, stele au ajuns în lac, fiindcă Luna le-a gonit de pe cer.
Luna mereu spune că nu este corect pentru că eu am tot cerul numai pentru mine, iar ea trebuie
să-l împartă cu stelele. Chiar dacă ea nu observă că eu trebuie să împart cerul cu norii, spuse
Soarele care tocmai ce răsărise.
Zowy nu știa ce să mai creadă. Soarele putea vorbi? Iar stelele puteau cădea de pe cer?
Nu putea să fie posibil, dar Zowy a încercat să creadă că este.
– Și ai vreo idee cum am putea să le punem înapoi pe cer? îl intreba Zowy pe
Soare cu un glas tremurător.
– Păi, Luna le-a tăiat sforile stelelor, așa că ai putea să faci tu altele noi…
– Despre ce sfori vorbești, Soare? întrebă bătrânul, părând interesat.
– Daca nu știați, stelele atârnă una câte una de câte o sfoară și sunt prinse de
bolta cerească, deoarece altfel ar cădea.
La vorbele spuse de Soare, bătrânul cu barbă începu să caute într-o traistă pe care nimeni
nu observase că o căra. El scoase un sul de ață albă care lucea în lumina soarelui. Atunci, el și
Zowy începură să taie ața în milioane de bucățele, iar după ce au legat fiecare bucată de ață de
cate o stea, Soarele le ridicase pe toate cu razele sale, punându-le acolo unde le era locul. Pe
cer!
Asta dură toată ziua. Zowy nu-și putea da seama ce o să zică parinții ei când o să ajungă
acasă. Lipsise o zi întreagă, fără știrea lor.
Drumul înapoi spre casă păru mai scurt. Acum era foarte fericită că putea număra stelele
din nou. Când bezna se lasă și Zowy se băgă în pat, primul lucru pe care l-a facut a fost să dea
cu grijă la o parte draperia de culoarea mov închis și să se uite pe geamul ascuns de după
draperie și, cu siguranta, să numere stelele!
ELEVĂ: HATMAN TEODORA
