Începând cu semestrul al doilea, vom introduce ,, Clubul de chitară ‘’ susținut de dna. prof. Camelia Popescu Hriscu. Mai jos găsiți descrierea clubului de chitară.
Activitățile extracurriculare sunt importante pentru noi deoarece aduc o serie de beneficii. Dacă, de exemplu, sportul contribuie la o dezvoltare fizică armonioasă, activitățile artistice au rolul lor, contribuind la dezvoltarea creativității.
Studiul unui instrument muzical poate începe de la orice vârstă, stimuland coeficientul de inteligență, aducând nenumarate beneficii cognitive și emoționale.
Începând cu cea de-a doua jumatate a secolului XX, chitara a devenit unul din cele mai îndrăgite instrumente muzicale din întreaga lume.
Cursul de chitară se desfășoara pe parcursul unei anumite perioade de timp, adresându-se doritorilor indiferent de vârstă sau de nivelul cunoașterii muzicale. Se va aborda o serie de teme printre care: părțile componente ale chitarei, poziția corectă, precum și noțiuni ce țin de istoricul instrumentelor.
În cadrul cursului de chitară, se studiază exerciții tehnice și piese aparținând unor genuri muzicale diferite (muzica clasica, folk, pop-rock).
Scopul final al cursului se concretizează în însușirea unor noțiuni teoretice, precum și în formarea unor deprinderi de a interpreta diferite piese. Pentru obținerea unor rezultate dorite este nevoie ca și cursantul să dea dovadă de ambiție, perseverență, răbdare, precum și o permanentă dorință de autodepășire.
Cei mai buni cursanți se pot remarca în cadrul unor spectacole, festivaluri și concursuri în calitate de instrumentiști.
Cursul de chitară este adaptat în funcție de particularitățile vârstei și de nivelul fiecăruia de înțelegere.
Pe parcursul învățării, elevii se vor simți susținuți și încurajați continuu. Dificultatea exercițiilor si pieselor crește de la o etapă la alta în funcție de progresele înregistrate de fiecare cursant.
Va așteptăm la cursul nostru!