Stimati părinți,

 

         După cum știm cu toții, din cauza pandemiei de Covid – 19, Ministerul Educației și Cercetării a decis închiderea școlilor.

 

         Din data de 12-03-2020, 10 școli afiliate Instituțiilor de Învățământ Lumina , au trecut rapid la educația online. În ciuda lipsei noastre de experiență în acest domeniu, datorită dragostei și profesionalismului cadrelor didactice și de asemenea, datorită implicării cu simț de răspundere a conducerii unității școlare, am continuat cu școala online și în final am obținut aprecierea corectă a segmentului comunității educaționale românești.

 

          Noi suntem foarte mulțumiți de performanțele obținute în anul școlar 2019-2020, de faptul că școlile noastre au reușit să reducă la minimum impactul închiderii fizice a unităților de învățământ, performanțe obținute de echipa cadrelor noastre didactice care au reușit să mențină în permanență comunicarea cu elevii și cu părinții acestora, atât la orele de curs online cât și în afara programului, reușind astfel să atenueze în mare măsură starea psihologică creată de pandemie.

 

         Le suntem recunoscători părinților care au ales să continue cu noi, dovedind astfel că au apreciat activitatea desfășurată de școala noastră în derularea educației online și că au în continuare încredere în noi , în efortul pe care-l vom depune indiferent în ce mod se va desfășura procesul de învățare în anul școlar următor.

 

          Vă asiguram că, pentru anul școlar următor, ne vom ridica la așteptările dvs. indiferent de cum va decurge situația actuală și copiii dvs. vor beneficia de cele mai bune metode educaționale. În orice situație, școlile Instituției Lumina vor continua cursurile, fie fizic – la școala, acasă-online sau îmbinând cele două variante (blended): o parte acasă-o parte la școala.   Dorim să vă anunțăm că ne pregătim pentru anul școlar viitor, atât din punct de vedere organizatoric/tehnic, cât și prin organizarea de cursuri de formare pentru cadrele didactice.  Conducerea școlii și echipa de cadre didactice își asumă responsabilitatea de a oferi un învățământ de calitate, conlucrând pentru a-l ridica la cele mai înalte standarde, indiferent de modul în care se va desfășura procesul de învățare. Ne propunem să obținem aceleași rezultate bune care au ridicat școala noastră la nivelul celor mai bune școli din Constanța.

 

         Cu respect,

         Conducerea școlii Spectrum