O călătorie în pădure
Era o zi senină de vară. Șoricelul Tim se trezi la auzul vocii cocoșului. Incă adormit, se ridică din patul său făcut din paie și se îndreptă spre baia sa. Se spălă puțin pe fața și somnoros, vrând sa ia prosopul, lăbuța îi alunecă pe calendarul său confecționat din puțin carton și scris cu câteva rămășițe de jar. Tim clipi frecându-se la ochi și se uită mai atent la calendar.
-Vai, cum puteam să uit! exclamă acesta. Azi trebuia să o vizitez pe Alunița să îi duc cașcavalul promis! Iar am stat până târziu aseară la bârfă cu Jerry. bombăni acesta.
Se îmbrăcă, se pieptănă, luă într-un săculeț merindele promise Aluniței și porni agale spre ieșirea casei sale. Șoricelul locuia împreună cu Jerry și cu familia sa într-o tabără abandonată de un grup de oameni ce trecuseră pe acolo. Acesta îsi salută politicos vecinii, se opri să vorbească puțin cu Jerry și apoi se îndreptă timid spre ieșirea din tabără.
Cumva, Tim se simțea protejat de căminul său, rareori părăsind tabăra, însă acesta era conștient de faptul că tabăra nu-i va putea proteja pentru totdeauna. Adesea șoricelul simțea nevoia de a fi pe propriile-i picioare și de a pleca pur și simplu în lumea largă ce-l aștepta. Însă nu era atât de simplu. Nu-și putea părăsi familia sau prietenii și, în plus, cum va supraviețui? Un șoricel este cât o prăjitură gătită de oameni.
Oftând, Tim părăsi tabăra, intrând în pădurea ce-i înconjura. Drumul spre Alunița nu era prea lung: trei copaci înainte după ieșirea nordică a taberei, șase la stânga dupa aceea și ajungeai. Alunița veverița locuia în al șaptelea copac.
,,Ce mi-aș dori să fiu o pasăre!” gândi acesta cu tristețe privind în sus. ,,Ce au ele este ceea ce-mi doresc cel mai mult pe lumea asta: să fiu liber.” Șoricelul plecă capul oftând. ,,Dar nu sunt o pasăre. Sunt un șoarece și ar trebui să mă comport ca unul. “
După aproximativ un ceas de mers, Tim ajunse la destinație în fața celui de-al șaptelea copac, așteptându-l nimeni alta decât Alunița veverița.
-Încotro ți-au fugit gândurile, Timmy? râse aceasta poftindu-l în scorbura sa.
Șoricelul uită de grijile sale și stătu până seara târziu la povești cu Alunița. Într-un sfârșit, acesta își luă politicos la revedere și o porni înapoi spre tabără. După aproape un sfert de ceas, șoricelul se opri la auzul unui foșnet din spatele unor copaci din apropiere. Deodată, un mic pui de porumbel sări din spatele copacului plângând.
-T-te rog, ajută-mă…am-am căzut din cuibul părinților mei, spuse acesta cu glas timid.
Șoricelul alergă spre micuțul pui și îl ajută să se ridice.
-Știi să zbori? întrebă acesta.
-D-da…dar cred că mi-am rupt aripa când am căzut…
Tim se uită în jurul său căutând cu vederea ceva cu care să îi lege aripa. Acesta se ridică și grăbindu-se luă un băț de pe pământ și smulse câteva fire de iarba. Porumbelul părea confuz, dar îl lăsă pe șoricel să îl ajute. Cu grijă acesta îi legă aripa cu ajutorul firelor de iarbă.
-Unde sunt părinții tăi? întrebă Tim.
-N-nu știu…știu doar că mama a spus că se-ntoarce când apare Steaua Nordului.
-Bine, atunci o vom aștepta.
Trecu un ceas. Apoi două. Pădurea devenea din ce-n ce mai întunecată.
-Mama! MAMA!!! Începu a striga deodată micul porumbel.
O umbră se îndrepta spre ei cu viteză. Părea a fi…un porumbel. Aterizând maiestuos, acesta se apropie și își îmbrățișa puiul. ,,E mama sa” gândi ușurat Tim.
-Mulțumesc mult, domnule! spuse aceasta.
Mama porumbelului se prezentă, îi mulțumi din nou șoricelului și, politicos, își luă la revedere. Tim privi cum mama își luă zborul cu micul pui sub aripă. ,,Până la urmă și libertatea are un preț…” gândi acesta zâmbind și continuându-și drumul spre casă.
Dumitrescu Delia Ana-Maria, Școala Gimnazială Spectrum Constanța, clasa a-VI-a C, profesor îndrumător: Bârzoiu Andreea